Home  /  Boli   /  Află cum poţi scăpa de eczeme

Află cum poţi scăpa de eczeme

Eczema este o afecţiune cutanată alergică, acută sau cronică, caracterizată prin zone roşii supra înălţate de mici vezicule lichidiene deosebit de pruriginoase. Potrivit dermatologilor, stresul, expunerea la substanţe iritante şi infecţiile bacteriene sunt principalii factori care stimulează răspunsul inflamatoriu la nivelul pielii, cel mai des întâlnit fiind la picioare, mâini, genunchi, coate, dar şi la gât.

De asemenea, alimentele consumate, produsele cosmetice şi detergenţii folosiţi, schimbările bruşte de temperatură precum şi dereglările hormonale ori stresul sunt doar câţiva dintre factorii care pot duce la apariţia unei eczeme.

Poţi să scapi de eczeme cu un duş rapid, folosind uleiul de cocos. Mai exact, să-ţi masezi tot corpul cu ulei de cocos, înainte de a clăti şi de a ieşi din duş. Proprietăţile sale antimicrobiene fac uleiul de cocos să reducă inflamaţia şi să calmeze zona iritată. Mai mult decât atât, acesta va hidrata pielea, formând o barieră împotriva microbilor.