Home  /  Nutriţie   /  Află cum îţi sunt afectate organele interne de consumul exagerat de sare

Află cum îţi sunt afectate organele interne de consumul exagerat de sare

Nelipsită din bucătărie, sarea este un constituent natural al apei de mare. Deși este necesar să se consume sare în cantități adecvate, un volum prea mare poate provoca un dezechilibru grav în organism, favorizând apariția unor afecțiuni. Iată cum excesul de sare îți poate afecta organismul!

Creier

Un studiu realizat de oamenii de știință din Canada arată că o dietă bogată în sodiu crește riscul de declin cognitiv. Aceștia au descoperit că un aport mare de sodiu poate afecta funcția cognitivă la adulții sedentari.

Rinichi

Sodiul ajută la echilibrarea lichidelor din organism. Excesul de sodiu în dietă poate afecta funcționarea optimă a rinichilor. Rezultatul? Este eliminată mai puțină apă din organism. Acest lucru poate cauza hipertensiune arterială, boli de rinichi sau poate agrava afecțiunile renale la cei care suferă de acestea. Un nivel ridicat de sodiu favorizează apariția pietrelor renale (pietre la rinichi).

Oase

Unii oamenii de știință cred că excesul de calciu eliminat în urină crește riscul de subțiere a oaselor. Pierderea calciului pe o perioadă lungă de timp este asociată cu osteoporoza, mai ales la femeile care se află la menopauză.

Inimă

Excesul de sare în alimentație poate provoca hipertensiune arterială. Aceasta poate duce la multe afecțiuni grave de sănătate, cum sunt insuficiența cardiacă și accidentul vascular cerebral. Deși tensiunea arterială crește odată cu vârsta, scăderea aportului de sare poate preveni situațiile în care tensiunea arterială crește excesiv.

Piele

Specialiștii avertizează că excesul de sare poate duce la formarea edemelor. Această afecțiune se caracterizează prin umflarea brațelor, a mâinilor, a picioarelor, a gleznelor și a picioarelor. Retenția de lichide favorizează apariția edemelor.

Stomac

Într-un studiu efectuat și publicat în 1996 în „Jurnalul de Epidemiologie“, oamenii de știință au constatat că deceselor provocate de cancerul de stomac, atât la bărbați, cât și la femei, a fost strâns legat de consumul de sare. Excesul de sare este asociat și cu ulcerul gastric.

Call Now Button