Află ce calităţi deosebite are scorţişoara asupra creierului
Originară din Asia, scorţişoara este cunoscută pentru proprietăţile sale medicinale din cele mai vechi timpuri. Se crede că era folosită de vindecătorii şi vracii din Roma până în China, încă din 2700, i. Hr. Indienii i-au recunoscut valoarea terapeutică în secolul al VIII-lea. Scorţişoara este menţionată chiar şi în Biblie.
Scorţişoara este un ingredient destul de des întâlnit în bucătăria noastră. Pe lângă faptul că este foarte aromată şi savuroasă, aceasta conţine cei mai mulţi antioxidanţi, ajutând la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge, reducerea inflamaţiilor, reglarea funcţionării sistemului nervos şi la stimularea imunităţii.
Alte studii arată că scorţişoara este un condiment foarte eficient în combaterea infecţiilor micotice sau fungice, în stimularea receptorilor insulinici, asigurând scăderea glucozei din sânge.
Scorţişoara, datorită conţinutului de trei uleiuri: cinemaldehide, acetat şi alcool de cinamil, ajută la stimularea unor zone din creier, care îmbunătăţesc memoria şi atenţia.
Pe de altă parte, cercetătorii americani, conform unui studiu, au concluzionat că antioxidanţii din compoziţia scorţişoarei luptă împotriva bolii Alzheimer, cancerului, diabetului şi a bolii Parkinson.