Home  /  Nutriţie   /  Află ce beneficii aduce porumbul dulce organismului

Află ce beneficii aduce porumbul dulce organismului

Porumbul dulce are numeroase beneficii pentru sănătate, întrucât furnizează organismului substanţe nutritive indisponibile acestuia, precum sintosterolul, acizii graşi şi esterici, saponinele şi alcaloizii, sigmasterolul şi alte glucide solubile. Calităţile nutriţionale ale porumbului dulce recomandă acest aliment în vederea obţinerii unor numeroase beneficii pentru sănătate.

Iată câteva dintre cele mai importante beneficii ale porumbului dulce:

Previne cancerul la plămâni

Beta criptoxantina, o substanţă furnizată de porumbul dulce şi similară antioxidantului beta caroten, este transformată de organism în vitamina A, atunci când provine din alimente. Un studiu derulat de oamenii de ştiinţă a demonstrat că există o relaţie invers proporţională între consumul de beta criptoxantină şi dezvoltarea cancerului pulmonar. Cu alte cuvinte, cu cât sunt consumate mai multe alimente-surse de criptoxantină, cu atât descreşte riscul apariţiei cancerului de plămâni.

Protejează vasele de sânge

Porumbul dulce este o sursă excelentă de acid folic, cunoscut şi sub denumirea de vitamina B9. Medicii au decoperit că un consum regulat al acestui nutrient reduce nivelul homocisteinei din organism, un aminoacid care afectează sănătatea vaselor de sânge. Odată ce sistemul vascular este atacat, apare şi riscul atacului de cord, atacului cerebral sau bolii vasculare periferice. Studiile arată că aportul zilnic suficient de acid folic reduce riscul declanşării infarctului miocardic cu până la 10%.

Îmbunătăţeşte memoria

Nivelurile crescute de tiamină (vitamina B1) din porumbul dulce ajută la îmbunătăţirea funcţiilor cognitive şi la menţinerea sănătăţii celulelor cerebrale. Aşadar, tiamina este necesară organismului pentru producţia de acetilcolină, un neurotransmitator esenţial pentru întreţinerea randamentului memoriei. De altfel, printre principalii factori asociaţi cu apariţia bolii Alzheimer, se numară nivelul insuficient de acetilcolină în corp.

Încetineşte procesul de îmbătrânire

Porumbul dulce este şi o sursă excelentă de acid ferulic. Acest antioxidant flavonoid fenolic s-a dovedit util, în cadrul a numeroase demersuri ştiinţifice, în prevenirea mai multor tipuri de cancer, a îmbătrânirii premature şi a creşterii inflamaţiilor în organismul uman.