Află ce aliment banal aduce beneficii extraordinare organismului
Deşi considerata iniţial mâncarea săracilor, în prezent mamaliguţa este des folosită ca substitut pentru pâine şi conform unor cercetări recente, având în vedere interesul tot mai crescut pentru o alimentaţie echilibrată, se pare că mamaliga aduce nişte beneficii extraordinare celor care o consumă.
Specialiştii au descoperit că mămăliguţa aduce beneficii incontestabile în protejarea intestinelor. Practic în boabele de porumb există substanţe derivate ale acizilor arahidic şi palmitic, extrem de importante pentru sănătatea organismului. Substanţele cu pricina sunt, din punct de vedere chimic, acizi graşi, ceto-acizi, rezultaţi din oxidarea acidului palmitic şi arahidic şi sunt produşi numai şi numai în rădăcina plantei de porumb, în urma unor mecanisme biochimice încă neelucidate ştiinţific. Cert este că aceşti ceto-acizi ignoră legile chimiei şi biologiei clasice, absorbindu-se în intestin cu mare uşurinţă, fără a suferi transformări chimice prea mari.
Efectul detoxifiant al substanţelor din porumb uşurează efortul ficatului de neutralizare a substanţelor toxice, reducând considerabil riscul la insuficienţe şi ciroze hepatice. La populaţiile unde se consumă zilnic terci de mălai, incidenţa bolilor hepatice este de zece ori mai mică, iar copiii au o dezvoltare mai bună.
De asemenea, cercetătorii endocrinologi ne informează că un consum zilnic de mamaligă scade cu până la 60% riscul de boli psihice generate de disfuncţii tiroidiene. Pe langă acest fapt, consumul de mămăligă reglează concentraţia de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor. Reduce cantitatea de colesterol din sânge, scăzând astfel riscul de ateroscleroză şi, implicit, de infarct. De asemenea, consumul de mămăligă este răspunzător şi de longevitate. Multă lume crede că mămăliga îngraşă. Ei bine, mamaliga moale are de patru ori mai puţine calorii faţă de pâine. Iar mamaliga vârtoasă are jumătate din caloriile pâinii. Încă din cele mai vechi timpuri, românii au folosit mămăliga ca leac.
Iata cum un aliment care până în trecutul apropiat era considerant mâncare a săracilor, a ajuns să aibă o importanţă deosebită în ceea ce priveşte sănătatea organismului. Mamaliguţa a ajuns sa fie comandată până şi în cele mai de lux restaurante, câştigând teren în faţa pâinii clasice.