Home  /  Boli   /  Află care sunt simptomele cancerului pulmonar

Află care sunt simptomele cancerului pulmonar

Cancerul pulmonar reprezintă una din principalele cauze de mortalitate datorată neoplaziilor, atât în cazul bărbaţilor, cât şi al femeilor. Prevalenţa lui este depăşitădoar de cancerul de prostată şi de cancerul mamar, însă mortalitatea prin cancerul pulmonar nu este încă surclasată de nici o altă malignitate.

Cancerul pulmonar este o boală silenţioasă, diagnosticată în stadii avansate, mai ales că doar 19% din populaţie are acces la bronhoscopie. Iar factorul de risc principal este fumatul.

Datorită descoperirii târzii, în stadii depăşite din punct de vedere terapeutic, doar 14% din pacienţii diagnosticaţi ajung să supravieţuiască o perioadă de timp mai îndelungată de cinci ani.

Conform Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, se cunosc următoarele informaţii despre pacienţii cu cancer pulmonar din România: 85% sunt fumători cronici; sunt mai ales bărbaţi, dar boala se află în creştere şi în rândul femeilor; 50% dintre pacienţi au vârste cuprinse între 45 și 65 de ani; au o educaţie medicală precară și de aceea solicită consultul medical în general în stadii avansate ale bolii; sub 5% sunt descoperiţi întâmplător, la controale de rutină; fără tratament, majoritatea pacienţilor mor în primul an de la diagnostic.

Dacă ai în mod repetat următoarele simptome, nu mai amâna controlul la medicul de specialitate: tuse, spută cu sânge dispnee (dificultate în a respira), durere, pneumonii sau bronşite repetate, oboseală, lipsa poftei de mâncare şi scădere în greutate, răguşeală, transpiraţii ale feţei şi gâtului.

Call Now Button