Home  /  Boli   /  Află care este legătura dintre bolile de inimă şi modul în care te deplasezi

Află care este legătura dintre bolile de inimă şi modul în care te deplasezi

Din păcate bolile de inimă reprezintă şi acum principala cauză de deces din România. Aproximativ 150.000 de români se sting anual din cauza problemelor cardiace, ceea ce reprezintă 60% din totalul deceselor înregistrate pe întreg teritoriul ţării noastre.

În încercarea lor de a diminua această mare problemă, oamenii de ştiinţă au constatat că persoanele care merg pe stradă la pas au de două ori mai multe şanse de a muri de o boală de inimă, comparativ cu cei care merg într-un ritm alert.  Rezultatele au fost făcute publice după ce cercetătorii au luat în calcul şi factorii care pot afecta decizia finală, cum ar fi obiceiul de a face exerciţii, dieta lor, dacă au fumat sau au băut alcool.

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au analizat nu mai puţin de 420.000 de adulţi de vârstă mijlocie din Marea Britanie, iar aceştia au fost urmăriţi timp de aproximativ şase ani. Niciunul dintre participanţi nu prezenta simptomele unei boli de inimă în momentul în care au fost făcute înscrierile.

Participanţilor li s-a cerut să-şi evalueze ritmul de mers pe jos cu lent, constant, mediu sau vioi. De asemenea, subiecţii au trecut prin câteva teste de laborator care să le ateste starea fizică.

Din păcate, în timpul cercetării, aproape 8.600 de participanţi au decedat, iar 1.650 şi-au găsit sfârşitul din cauza unei boli de inimă.

Surprinzător este faptul că persoanele leneşe au fost între 1,8 şi 2,4 ori mai susceptibile de a deceda de o boală de inimă în timpul studiului, în comparaţie cu cele care aveau un ritm alert de mers. Riscul a fost mai mare pentru cei cu un indice de masă corporală scăzut, ceea ce ar putea însemna că indivizii erau prost hrăniţi sau sufereau de o pierdere a ţesutului muscular.

Deşi se ştia faptul că modul în care o persoană merge poate spune multe despre starea sa fizică, până în prezent nu se stabilise nici o legătura cu privire la riscul de a dezvolta în viitor o boală de inimă.

Acum, datorită acestei descoperiri, aceste persoane pot beneficia de intervenţii pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate, evitând astfel o boală de inimă gravă. Cu toate acestea, trebuie realizate mai multe cercetări pentru a certifica legătura dintre mersul pe jos şi bolile de inimă.

 

Call Now Button