Home  /  Boli   /  Aceste exerciţii fizice ne prelungesc viaţa protejându-ne de boli grave

Aceste exerciţii fizice ne prelungesc viaţa protejându-ne de boli grave

În ultimii ani se observă un aspect îmbucurător. Oamenii au început uşor uşor să acorde mai multă atenţie stării lor de sănătate. Din ce în ce mai multe persoane apelează la o alimentaţie echilibrată şi de asemenea încearcă să menţină un nivel de activitate fizică acceptabil.

Până în prezent exerciţiile cardio erau considerate cele mai benefice pentru o sănătate de fier, însă ultimile cercetări au scos la iveală faptul că persoanele care fac exerciţii de forţă au o reducere cu 23% a riscului prematur din orice cauză şi cu 31% o reducere a deceselor rezultate în urma apariţiei cancerului,

Practic, flotările şi abdomenele, spre exemplu, pot adăuga câţiva ani vieţii tale, conform unui nou studiu de amploare care a inclus peste 80.000 de adulţi. Astfel, exerciţiile care promovează vigoarea musculară pot fi la fel de importante precum activităţile aerobice precum alergatul sau mersul pe bicicletă.

În cele mai multe ţări autorităţile de sănătate au neglijat până acum astfel de exerciţii fizice, interpretând eronat şi nivelul de activitate al populaţiei.

Practicarea exerciţiilor de forţă au un mare avantaj, deoarece pentru efectuarea acestora nu este nevoie neapărat de greutăţi, putând fi realizate în orice încăpere, cu ajutorul propriului corp.