Home  /  Boli   /  Această dietă drastică este capabilă să vindece diabetul

Această dietă drastică este capabilă să vindece diabetul

Spre deosebire de diabetul tip 1, diabetul zaharat tip 2 este non-insulino-dependent și de cele mai multe ori bolnavii nu trebuie să facă tratament cu insulină. Boala se manifestă printr-o scădere a secreției de insulină în pancreas și în același timp printr-o creștere a rezistenței la insulină, astfel încât glucoza nu mai este asimilată în celule și rămâne în sânge, ducând la hiperglicemie.

Se pare că diabetul de tip 2 nu mai este o afecţiune pe viaţă, deoarece ultimile cercetări clinice au furnizat dovezi conform cărora boala poate stagna chiar şi în cazul pacienţilor care au suferit de aceasta timp de mai mulţi ani. La aceste teste au participat nu mai putin de 300 de persoane din Marea Britanie.

Practic, oamenii de ştiintă au descoperit faptul  că un program intensiv de menţinere a greutăţii duce la remisia diabetului de tip 2 în aproximativ 86% dintre cazurile în care pacienţii au reuşit să slăbească 15 kilograme sau mai mult. Această descoperire este cu adevărat remarcabilă.

Pacienţii studiaţi aveau vârste cuprinse între 25 şi 65 de ani şi au fost diagnosticati cu diabet de tip 2 în urmă cu şase ani. Aceştia au fost înscrişi în cadrul unui program intensiv de menţinere a greutăţii sau într-un grup de îngrijire obişnuită a diabeticilor, acesta fiind un grup de control. Pentru cei 149 de indivizi programul de menţinere a greutăţii a reprezentat o dietă slabă în calorii, constituită din shake-uri şi supe în limita a 825-853 de calorii pe zi, pe o perioadă de 3-5 luni.

Odată finalizat acest program strict, mâncarea a fost reintrodusă treptat în următoarele opt săptămâni. Participanţii au primit sprijin pentru menţinerea greutăţii, inclusiv terapie pentru cogniţie comportamentală şi ajutorul pentru creşterea activităţii fizice.

Rezultatele sunt extraodinare, deoarece 90% dintre cei care au pierdut aproximativ 15 kilograme sau mai mult diabetul de tip 2 a stagnat, în timp ce în cazul grupului de control boala a intrat în remisie doar în 4% dintre cazuri.

Call Now Button