Home  /  Boli   /  Află care ar putea fi cauzele tulburărilor de memorie

Află care ar putea fi cauzele tulburărilor de memorie

Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor şi cunoștințelor din trecut. Memoria definește dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor.

Capacitatea normală de funcţionare a creierului poate fi afectată de diferite afecţiuni sau situaţii, care pot conduce de la degradarea memoriei până la demenţă. Bolile care afectează memoria deoarece deterioarează celulele creierului sunt: Alzheimer, accident vascular cerebral, traumatisme craniene şi alte condiţii neurodegenerative.

Problemele de memorie nu sunt cauzate doare de leziuni sau afecţiuni care apare la nivelul creierului. Factorii de mediu, psihologici şi emoţionali pot avea un impact negativ asupra memoriei, inclusiv asupra stocării, păstrării, activării, recuperării ulterioară şi folosirii informaţiilor sau a amintirilor.

Stresul şi tensiunile au un impact negativ semnificativ asupra capacităţii indivizilor de a memora deoarece cauzează un deficit de atenţie şi exercită o presiune neadecvată asupra abilităţilor mentale.

Potrivit studiilor, există o legătură între stres, situaţiile tensionate şi dezvoltarea bolii Alzheimer la bătrâneţe, dar şi între ADHD (deficitul de atenţie) la copii şi adulţi şi tulburările de memorie.

Oxigenul este unul din cei mai importanţi factori care asigură buna funcţionare a creierului şi, implicit, a memoriei. Când creierul nu este suficient oxigenat, acesta nu funcţionează în parametrii normali şi nu poate stoca sau utiliza informaţiile. De regulă, oxigenarea insuficientă a creierului conduce la scăderea performanţei creierului şi are drept rezultat diminuarea puterii de concentrare.

Factori de mediu şi fizici, care conduc la scăderea oxigenării creierului şi a fluxului sanguin cerebral, dieta neadecvată, lipsa activitaţilor fizice, prezenţa toxinelor în mediul înconjurător şi supraponderabilitatea conduc în cele din urmă la deteriorarea memoriei.

 

Call Now Button