Home  /  Boli   /  Oamenii de ştiinţă susţin că fertilitatea poate fi conservată cu succes

Oamenii de ştiinţă susţin că fertilitatea poate fi conservată cu succes

Oamenii de ştiinţă au descoperit cea mai nouă tehnică de conservare a fertilităţii. Potrivit datelor furnizate de către aceştia, procesul de vitrificare este o modalitate de conservare a ovocitelor care permite congelarea rapidă a acestora, menţinându-le calitatea identică cu cea a ovocitelor “proaspete” şi crescându-le probabilităţile de supravieţuire.

Prin metodele utilizate până acum, care prevedau o congelare lentă şi o decongelare asemenea, probabilităţile nu depăşeau 2%.

Cercetătorii au realizat un studiu la care au participat aproximativ 600 de femei înseminate cu ovocite proaspete sau vitrifiate. Analiza rezultatelor a evidenţiat un procent de succes al sarcinii foarte asemănător între cele două grupuri, de fapt chiar mai mare la grupul celor care au primit ovocite vitrifiate, de 41,7 şi 43,7%.

Datorită acestei descoperiri, multe paciente cu cancer işi vor putea conserva fertilitatea înainte de a fi supuse unui tratament care le-ar putea face sterile. Acelaşi lucru este valabil şi pentru pacientele cu risc de hiperstimulare ovariană, afirmă specialiştii.

Pe lângă toate acestea, “egg banking-ul’’ prin vitricarea ovocitelor reprezintă un proces de donare mai sigur faţă de donarea ovulelor proaspete, întrucât permite punerea în carantină a acestora până când nu este confirmată absenţa unor eventuale boli contagioase, transmise de donatoare.

 

Call Now Button