Caută doctor

Cercetătorii au făcut o descoperire remarcabilă în ceea ce priveşte evoluţia

14/03/2018

Oamenii de ştiinţă americani au reuşit să creeze un aşa numit „buton de replay” pentru evoluţie. Tehnica mai este cunoscută şi sub numele de reînvierea genelor ancestrale, care presupune inserarea genelor în bacteria modernă E coli.

Datorită acestei descoperiri, savanţii au posibilitatea de a observa desfăşurarea evoluţiei, furnizând indicii cu privire la modul în care viaţa a evoluat la început şi cum ar putea arăta pe alte planete.

Aceştia susţin faptul că organismele pot funcţiona bine chiar şi atunci când sunt modificate cu gene esenţiale vechi de 700 de milioane de ani. Prin această cercetare oamenii de ştiinţă încercă să afle cât de departe putem merge în timp şi dacă evoluţia poate funcţiona în acelaşi mod în care a făcut-o până acum.

Importanţa lucrării experţilor nu este doar în cazul vieţii pe această planetă, deoarece poate aduce savanţilor date importante despre cum ar arăta viaţa pe alte planete.