Home  /  Boli   /  Fobiile ar putea fi tratate printr-o simplă injecţie

Fobiile ar putea fi tratate printr-o simplă injecţie

Fobia reprezintă o teamă excesivă, cauzată de o fiinţă, un obiect sau de o situaţie. Spre deosebire de anxietate, care afectează pe majoritatea oamenilor doar o anumită perioadă de timp, fobia este de lungă durată  şi provoacă reacţii intense fizice şi psihologice, care pot afecta capacitatea pacientului de a se purta normal, la locul de muncă sau în mediile sociale.

Vorbim, practic, de o frică iraţională, deoarece pericolul nu există în realitate, sau este mult exagerat în mintea persoanei respective. Unii oameni se tem de spaţii închise sau spaţii largi, deschise, alţii au o fobie specifică, cum ar fi o teamă de şerpi, gândaci, lifturi şi multe altele.

În urma unor studii amănunţite oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit secretul care te scapă de fobii, fie ele de şerpi, înălţimi sau de alte tipuri, printr-o simplă injecţie. Specialiştii susţin că prin injectarea de lidocaină se poate “reprograma” creierul, astfel încât să reuşească să depăşească anumite temeri. Aceştia afirmă că frica este o deprindere, un lucru pe care îl inveţi în timpul vieţii prin declanşarea în creier a unor centri care generează aceste emoţii.

Descoperirea este una cu adevărat importantă, deoarece poate ajuta persoanele cu fobii cronice să depăşească momentele de panică, având astfel şansa la o viaţă mult mai liniştită.

Call Now Button