Home  /  2017  /  mai (Page 2)

Medicii şi nutriţioniştii atrag atenţia, de fiecare dată când au ocazia, persoanelor care au masa corporală peste media normală, că trebuie să facă eforturile necesare pentru a slăbi. Kilogramele în plus aduc cu ele nenumărate afecţiuni, care, în timp, işi

Parfumurile sunt nelipsite omului modern. Nu există om care se respectă şi care să nu aibă cel puţin un parfum în casă, însă, se pare că acestea ne pot pune viața în pericol, deoarece conțin chimicale nocive pentru sănătate. Conform  Grupului

Conform statisticilor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, astmul afectează în prezent peste 300 de milioane de oameni în întreaga lume, estimandu-se că până în anul 2025, numărul persoanelor care sufera de această afecţiune va creşte cu încă 100 de milioane. În

Cancerul gastric, sau cancerul de stomac, este boala care ucide în fiecare an 20 de români la 100.000 de locuitori. La nivel mondial situaţia este cel puţin la fel de îngrijorătoare. De obicei, maladia este diagnosticată tardiv, când operaţia este

Românii nu dau atenţie grupei de sânge decât atunci când există o urgenţă medicală. În alte ţări, spre exemplu, grupa de sânge este foarte importantă, fiind cea care iţi determină personalitatea. Mai mult decât atât, în Japonia, se fac angajări

Specialiştii au realizat un nou model de proteză pentru genunchi, care are capacitatea de a reda mobilitatea persoanelor cu probleme articulare grave. Practic, se realizează o intervenţie chirurgicală prin care se urmăreşte protezarea totală a genunchiului. În ceea ce priveşte tehnica

Call Now Button