Home  /  Boli   /  Află care este legătura dintre obiceiurile alimentare şi problemele emoţionale la copii

Află care este legătura dintre obiceiurile alimentare şi problemele emoţionale la copii

Există foarte mulţi factori, unii dintre ei chiar banali, din cauza cărora unii copii pot dezvolta probleme emoţionale.

Spre exemplu, copiii dificili la mâncare au un risc mai mare de a dezvolta probleme emoţionale. În aceste cazuri, specialiştii susţin este necesară intervenţia medicală. Această concluzie a fost extrasă de către oamenii de ştiinţă, în urma unui studiu la care au participat peste 3.400 de copii.

Conform cercetării realizată în America, peste 20% dintre copiii cu vârste între doi şi şase ani sunt dificili în ceea ce priveşte alimentaţia.

O pondere de aproximativ 18% dintre copiii participanţi la studiu au fost consideraţi relativ dificili la masă, iar 3% s-au aflat în categoria “extrem de dificili”.

Este important de ştiut faptul că nu vorbim aici despre cei care refuză să mănânce un anumit aliment, ci despre copiii care sunt atât de dificili la produsele alimentare încât acestea încep să le provoace probleme. Acest comportament extrem poate lua multe forme, afectând sănătatea copilului, creşterea şi relaţia părinte-copil.

Practic, studiul a scos la iveală faptul că acei copii consideraţi cu o atitudine ‘’moderată’’ până la ‘’foarte dificilă’’ cu privire la mâncare, au avut un risc mai mare de simptome depresive şi de anxietate.

Aceşti copii pot corespunde criteriilor pentru o nouă tulburare psihică bazată pe evitarea consumului de alimente. Acesta este un nou diagnostic adăugat în ultimul manual american de boli mintale adoptat în anul 2014.

 

Call Now Button