Home  /  Boli   /  Cercetătorii susţin că cea mai populară reţea de socializare poate crea depresie

Cercetătorii susţin că cea mai populară reţea de socializare poate crea depresie

Folosirea reţelelor de socializare a luat o amploare foarte mare în ultimii ani, iar la prima vedere poate părea ceva distractiv şi nevinovat, însă oamenii de ştiinţă susţin că acest lucru poate să determine, în rândul adolescenţilor, aşa numita “depresie Facebook”.

Într-adevăr, pentru foarte mulţi dintre cei ce au o pagină de socializare precum Facebook, este o distracţie, o modalitate simplă de a păstra legătura şi de a afla ce se întâmplă cu prietenii. Însă noi cercetări arată că un număr tot mai mare de tineri ce devin obsedaţi de astfel de platforme pot ajunge să aibă probleme serioase.

Dupa cum spuneam, această problemă este numită “depresia Facebook”, iar Academia Americană de Pediatrie avertizează părinţii să fie foarte atenţi la acest fenomen, deoarece minorii sau persoanele abia ajunse la maturitate sunt cele mai predispuse.

Principala cauză care duce la asemenea probleme reprezintă vizionarea pozelor şi status-urilor unor persoane care par mai fericite decât cea care le vede în acel moment. Practic, atunci când o persoană este tristă şi vede alţi prieteni care se duc şi petrec fără ea, aceasta tinde să intre într-o stare asemănătoare cu depresia.

Oamenii au tendinţa de a se compara între ei în funcţie de ce afişează unii sau alţii pe Facebook, aspecte care pot sau nu să fie reale. Astfel că, reţelele de socializare pot afecta un adolescent doar dacă acesta are deja o părere proastă despre sine şi percepe aceste mijloace de comunicare ca pe un concurs de popularitate.

Specialiştii susţin că se întâmplă acest lucru deoarece mulţi tineri confundă aceste reţele cu lumea reală. Dacă pentru  unii reţelele de socializare vin ca un beneficiu, ajutându-i să se integreze, pentru alţii ele devin un factor care conduce la depresie.

Oamenii de ştiinţă susţin că există unele posibile semne care ar trebui depistate din timp de părinţi, iar printre acestea se numară: oboseală, tristeţe, insomnii şi refuzul de a merge la şcoală.

 

Call Now Button