Home  /  Boli   /  Încrederea în sine se formează din copilărie

Încrederea în sine se formează din copilărie

Grija cu care îi tratăm pe copiii noştri işi pune amprenta pe felul în care ei se vor comporta atunci când vor fi adulţi. Psihologii spun că 85% din abilităţile sociale ale unui adult sunt construite până la vârsta de 5 ani. De aceea, este foarte important ca părinţii să fie atenţi la dezvoltarea afectivă a celor mici.

Iată câteva aspecte importante pe care părinţii trebuie să le ia în calcul:

Încurajează-ţi copilul de câte ori este nevoie

Sigur că şi laudele au rolul lor în dezvoltarea armonioasă a lui, însă încurajările sunt mai de dorit pentru a consolida încrederea în forţe proprii. Atunci când îl lauzi, îţi arăţi aprecierea pentru rezultatul final al unei acţiuni, însă nu şi pentru eforturile întreprinse până la rezultat.

Important este să îi încurajezi eforturile pe tot parcursul unei acţiuni şi să fii acolo pentru a-l susţine când se împotmoleşte sau e pe cale să cedeze.

Împarte-i sarcinile pe care le are de făcut în sarcini mai mici

Copilul tău se poate simţi vulnerabil şi neajutorat, ba chiar pus în imposibilitate, dacă aude că are de facut foarte multe probleme de matematica in două zile. Cantitatea îi poate copleşi pe micuţi în demersul lor de a face ceva. Însă dacă îi împarţi tema în mai multe părţi, şi îl vei ajuta să rezolve o parte dimineaţa, încă o parte seara şi apoi restul a doua zi, nu i se mai va mai părea atât de mult şi greu.

Procedează la fel şi cu sarcinile de curăţenie. Nu îi spune copilului “fă curat în cameră”, pentru ca atunci când va vedea câte are de făcut va fi pus în impas şi îi va cam pieri cheful.

Mai bine pune-l să facă acelaşi lucru, dar împărţind treaba în sarcini mai mici si mai multe, consecutive : mai întâi curăţenia în sifonier, apoi pe birou, aranjatul patului etc.

Greşeala este mama învăţăturii

Toţi copiii gresesc, însă este important să şi înveţe ceva din acestea. Să nu le perceapă ca pe nişte eşecuri sau ca pe un capăt de lume. Felul în care sunt tratate şi depăşite acestea face diferenţa. Nu il certa pentru ele, ci ajută-l să le repare, discuta-le cu el şi ajută-l ca data viitoare să nu mai cadă în capcana lor.

Descoperă-i şi dezvoltă-i abilităţile şi aptitudinile

În consolidarea stimei de sine şi a încrederii în forţele proprii întră şi încurajarea aptitudinilor copilului. Ele fac parte din acest puzzle numit încredere în propria persoană.

Dacă îl ajuţi pe copil să înveţe să se îmbrace singur, să se spele singur pe dinţi, să pună masa, să se îmbrace fără ajutor îl ajuţi să devină îndependent şi responsabil. Toate aceste aspecte, care par marunte, contribuie la dezvoltarea unui copil sigur pe el.

Puterea exemplului este esenţială

Felul în care reacţionezi când greşeşti, cum te descurci cu toate treburile si cum nu te laşi niciodată păgubaş oricâte piedici ai întâmpina în calea ta reprezintă o lecţie pentru copilul tău din care are multe de invăţat şi de preluat.

Micuţul imită ceea ce văd în jur, iar dacă te vede că ţipi, arunci cu toate în jur doar pentru că ai făcut ceva greşit, aşa va proceda şi el la rândul lui.

Însă dacă reacţionezi calm, poate faci şi haz de necaz pe seama întâmplării şi o iei de la capăt fără frustrări şi supărare, atunci micuţul tău va învăţa că totul are rezolvare şi nu se produce o tragedie dintr-atât.

 

Call Now Button