Home  /  2015

În uter, bebeluşul creşte într-un mediu steril, dar imediat ce se rup membranele amniotice ale mamei ‘’cand i se rupe apa’’ microbii intră în acest mediu si bebelusul este expus pentru prima data la bacterii şi la viruşi. Bacteriile şi

Consumul de alcool reprezintă un fenomen îngrijorător, care provoacă tot mai multe probleme la nivel global, mai ales în rândul tinerilor. Cercetătorii au descoperit mecanismul prin care consumul excesiv de alcool duce la apariţia celulelor canceroase. Coordonatorul unui studiu realizat de savanţi la

Otitele, amigdalitele, rinitele şi sinuzitele sunt câteva din afecţiunile frecvente din sfera ORL care pot apărea indiferent de sezon şi care, în lipsa administrării unui tratament corespunzător, pot duce la complicaţii ce pot lăsa sechele pentru toată viaţa. Măsurile generale de

Margarina a fost desemnată cel mai nesănătos aliment. Motivul? Conţine grăsimi trans sau uleiuri vegetale procesate, care cresc dramatic riscul de atac de cord, după cum au demonstrat recent studii stiinţifice. Pe langă margarină, alte alimente nesănătoase sunt crenvuştii, sucurile de

Cu o aromă desăvârşită, piperul este  foarte sănătos, deoarece ajută la digerarea mâncărurilor bogate în proteine. Cunoscut ca un antibiotic şi un antiparazitar intestinal, piperul reduce fermentaţia în stomac. Pentru a potenţa efectul său dezinfectant îl puteţi asocia cu ghimbirul, coriandrul

Sărbătorile ne bat la uşă şi ştim că în această perioadă a anului este greu să stăm deoaparte de bucatele alese. Asta nu înseamnă însă că nu trebuie să avem o limită care să ne ferească de efectele ulterioare asupra

Sarcina extrauterină sau ectopică rezultă în urma implantării ovulului fecundat în altă parte decât în mucoasa uterină. El se poate implanta în ovare, cavitatea abdominală sau trompele uterine, aceasta din ultimă locaţie reprezentând 95% dintre cazurile de sarcină ectopica (tubară).

Memoria este un lucru esenţial în viaţa de zi cu zi. Faptul că ţii minte anumite lucruri mai bine ca alţii s-ar putea să-ţi aducă un loc de muncă mai bun sau măcar să-ţi găseşti cheile dimineaţa. Trăim într-o societate

Call Now Button