Home  /  Posts tagged "dopamina"

Dopamina este un neurotransmiţător din creier care face ca organismul să aibă o greutate potrivită. Dopamina ofera suport pentru creier, ca să genereze suficientă energie pentru corp. Dopamina stimulează inima şi reglează datele care ajung la nivelul creierului, dând voie oamenilor să cunoască sentimentul

Studiile realizate de către specialişti  au demonstrat că sunătoarea stimulează activitatea creierului şi prelungeşte efectele serotononei şi noradrenalinei într-un mod asemănător cu cel al antidepresivelor standard, dar cu mult mai puţine efecte adverse. Pornind de la aceste proprietăţi, fitoterapeuţii o recomandă

Emoţiile pot fi constructive, ajutându-ne să ne călim şi să evoluăm sau, dimpotrivă, distructive, afectându-ne atât pe plan psihic, cât şi fizic. Însă, fiecare dintre noi resimţim diferit emoţiile în funcţie de trecutul, povestea de viaţă sau capacitatea noastră intelectuală, dar atunci când

Fiecare dintre noi s-a întrebat cel puţin o dată în viaţă care este de fapt aspectul care face diferenţa dintre reuşită şi eşec în demersul unei persoane de a-şi îndeplini aspiraţiile. Un nou studiu pe această temă, încearcă să lămurească această

Sindromul picioarelor neliniştite este o afecţiune neurologică, senzitivo-motorie, care afectează calitatea vieţii prin oboseala generată de tulburările de somn. Acesta poate surveni secundar unor afecţiuni medicale sau idiopatic, fără o cauză decelabilă. Sindromul picioarelor neliniştite se poate asocia frecvent cu tulburarea

Call Now Button