Home  /  Posts tagged "dezechilibre hormonale"

Potrivit unui studiu publicat în Journal of the American College of Cardiology, renunțarea la micul dejun dublează riscul de a dezvolta ateroscleroză, o afecțiune ce constă în îngroșarea pereților arterelor și care poate fi fatală. Practic, cei care se eschivează de

Laptele de capră este considerat a fi un aliment minune pentru sănătate, deoarece conține substanțe benefice organismului și are rolul de a preveni diferite boli grave. Spre exemplu, laptele de capră opreşte evoluţia cancerului, este întăritor şi hrănitor. Chiar dacă se

Anovulaţia reprezintă pentru multe femei un impediment major în obţinerea unei sarcini şi poate avea la bază numeroase cauze. Din fericire, însă, acestea odată identificate, pot fi remediate şi restabilită ovulaţia, respectiv obţinută sarcina. Vom afla toate informaţiile importante legate

Boala Hashimoto, cunoscută şi sub numele de tiroidita autoimună, este una dintre afecţiunile care provoacă dezechilibre hormonale. Hormonii au funcţii delicate şi destul de complicate, iar în cazul în care apare un dezechilibru, acesta se vede în modificările de greutate, stare de spirit

Call Now Button