Home  /  Posts tagged "chimioterapie"

Un nou studiu realizat de către cercetători ne informează că verdeţurile precum ţelina şi pătrunjelul, bogate într-o flavonoidă naturală, cum este apigenina, previn leucemia. Studiul a arătat că legumele şi fructele care conţin această flavonoidă, de altfel des întâlnită, opresc dezvoltarea

Insensibilitatea unei părți a corpului se numește amorțeală, aceasta fiind adesea însoțită de senzații de arsură, înțepături sau furnicături. Starea de amorțeală se poate produce la nivelul unui singur nerv sau poate fi determinată de o scădere a fluxului sangvin într-o anumită parte

Cercetătorii au testat pe oameni un nou tratament radical împotriva bolii Parkinson. În cadrul terapiei, acesta este administrat direct în creierul pacientului. Pacienţilor din cadrul testelor clinice le-a fost administrat tratamentul de mai multe ori prin intermediul unui orificiu introdus într-o

Ani la rând, cercetătorii au încercat să înţeleagă cum reuşesc celulele canceroase să rămână ascunse, uneori timp de zeci de ani, şi mecanismul ce le reactivează. Eforturile acestora au fost rasplatite în cele din urmă, deoarece au identificat mecanismul ce permite ceulelor cancerului

Leucemia acută limfoblastică este o afecţiune hematologică severă, o formă de cancer a sângelui, determinată de proliferarea necontrolată în măduva osoasă hematogenă a celulelor imature numite limfoblasti. Cu toate acestea un băieţel de opt ani, pe nume Julian Malankowska, a reuşit

Denumită şi “cancerul sângelui”, leucemia este o afecţiune malignă progresivă, caracterizată prin înmulţirea excesivă şi haotică a precursorilor celulelor sangvine. Ani la rând această boală a fost privită ca una incurabilă, din ghiarele căreia nimeni nu are scăpare. În prezent, cazurile de

Call Now Button