Home  /  Posts tagged "alimente picante"

În urma numeroaselor studii efectuate s-a descoperit faptul că persoanele care consumă în mod regulat alimente picante sunt atât mai longevive, cât şi mai puţin predispuse la afecţiuni şi boli grave precum cancerul, bolile de inimă şi bolile respiratorii. Evaluând obiceiurile

Specialiștii sunt de părere că principalele cauze pentru care nu dormim bine sunt obiceiurile proaste pe care le avem înainte de culcare. Te uiţi prea mult la televizor  Lumina puternică ce provine de la ecranul televizorului stimulează creierul, afectând secreția de melatonină,

Mulţi dintre noi ştiu că pentru a avea o siluetă cât mai apropiată de ceea ce ne dorim, trebuie să evităm hrana după ora şapte seara. Problema este că de multe ori, după aceste ore, apare o senzaţie puternică de

Boiaua de ardei are calităţi excepţionale pentru sănătatea organismului. Aceasta poate să diminueze cantitatea de sare din mâncarea gătită şi poate juca un rol important în cadrul unei diete. Principala calitate pe care o are boiaua de ardei este că accelerează metabolismul celular şi reduce simultan colesterolul

Multora dintre noi li s-a întâmplat măcar o singură dată sa consumam alimente neaşteptat de piperate, condimentate sau picante şi am simţit cum ‘’ne ia gura foc’’. Capsaicina, compusul chimic care se află în alimentele iuţi, se leagă de receptorii de

Call Now Button