Caută doctor

Apariţii Presă

December 12, 2016

Spitalul ELYTIS din Iaşi continuă seria de premiere medicale, adăugând la palmaresul său o premieră medicală la nivel naţional. Aici a fost operat cu succes un tânăr care avea angină pectorală severă de mai mult de un an de zile. Boala se datora unei artere mari care era închisă. Metodele clasice de tratament nu au dat rezultate și de aceea, pentru prima dată în România, a fost utilizată o nouă și originală tehnică de intervenție. Procedura a fost dezvoltată în ultimii ani de medicii cardiologi japonezi și este folosită azi doar în câteva spitale specializate și doar la cazuri extrem de dificile. Intervenția s-a realizat cu materiale extrem de moderne, ce au permis traversarea prin muşchiul inimii, din artera de pe partea stângă până în artera de pe partea dreaptă, care era închisă pe o lungime foarte mare și foarte calcificată. În acest mod, printr-o operaţie ce a durat 90 de minute s-a reuşit deschiderea arterei iar rezultatul imediat a fost dispariția completă a durerilor. Medicamentele necesare au

October 1, 2015

* Spitalul Elytis a oferit iesenilor ocazia de a fi testati gratuit pentru prezenta virusului hepatitic C * Oamenii au raspuns pozitiv invitatiei spitalului * Echipa medicala a oferit sprijin celor care au primit rezultate pozitive  O campanie demarata la Iasi de conducerea Spitalului Elytis poate ajuta iesenii in diagnosticarea prezentei virusului hepatitei C. Ieri, 30 septembrie, toti cei care au dorit sa faca analize pentru depistarea acestui virus s-au prezentat la Spitalul Elytis, doar cu buletinul, fara bilet de trimitere, si au putut beneficia de analize gratuit. “Astazi (ieri – n.r.) venim in sprijinul pacientilor din Moldova cu aceasta testare gratuita, pentru ca apoi sa ii putem include in tratamentul pentru aceasta boala cu consecinte deosebit de nefaste”, a declarat doctorul Daniel Timofte, directorul medical al Spitalului Elytis. Aceasta campanie este o premiera pentru Iasi, prima data cand un spital privat s-a implicat intr-un program de screeningpentru infectia cu virusul hepatitic C. “A te implica intr-o astfel de campanie gratuita, la nivelul

January 22, 2015
  • Un pacient in varsta de 62 de ani a beneficiat de o endoproteza aortica revolutionara • A fost refuzat de alte centre din tara si a ajuns pe mainile echipei medicale de la Elytis Hospital din Iasi

Pentru prima data in zona Moldovei, la Clinica de Cardiologie Interventionala de la Elytis Hospital Iasi, a fost implantat un tip revolutionar de endoproteza aortica, care permite tratamentul unor pacienti cu afectiuni complicate. Proteza este de fapt o spirala metalica flexibila introdusa in aorta. Ea poate fi implantata si in aorte cu traseu sinuos, lucru imposibil pentru o proteza clasica. Interventia de mare precizie a fost realizata de o echipa interdisciplinara de chirurgi coordonati de dr. Mihai Rotar, specialist in cardiologia interventionala. Tehnica este pusa in practica in multe tari din Europa, iar la noi in tara o astfel deoperatie a fost realizata pentru prima oara anul trecut la Sibiu si apoi la Bucuresti. “Particularitatea acestei interventii consta in utilizarea unui tip de endoprotezacare se introduce in aorta printr-o munca in echipa, ceea ce

Posted in Media | Tags:
January 22, 2015

BUNA ZIUA IASI LINK ARTICOL DATA: Marti, 02 Septembrie 2014 Situat in centrul orasului, pe Str. Saulescu Nr. 43 A, ELYTIS Hospital si-a deschis portile zilele acestea. Avand o suprafata totala de 4500 mp si beneficiind depersonal medical de exceptie, tehnologie si echipamente medicale deultima generatie, spitalul pune, pentru inceput, la dispozitia pacientului, toate capacitatile sale de expertiza si inovare in cadrul unei moderne Sectii de Cardiologie Interventionala si a unei Sectii de Ingrijiri Medicale Paliative. Spitalul are 152 de paturi, defalcat pe urmatoarele specializari: 56 – paliatie, 14 – neonatologie, 14 – obstetrica ginecologie, 24 – specialitati chirurgicale, 22 – medicina interna, 16 – cardiologie, 6 – terapie intensiva. Cardiologia interventionala este o specialitate care se situeaza intre cardiologie si chiru

Posted in Media | Tags: