Caută doctor

Include acest aliment în meniul copiilor

February 9, 2018

Oamenii de ştiinţă ne îndeamnă să includem carnea de peşte în alimentaţia copiilor, deoarece acest aliment are puterea de a spori capacitatea intelectuală şi respectiv rezultatele la învăţătură.

De asemenea, acizii graşi esenţiali omega 3, care se găsesc în majoritatea sortimentelor de peşte, îmbunătăţesc  şi calitatea somnului.

Studiul s-a desfaşurat pe un eşantion de 500 de copii chinezi cu vârste cuprinse între 9 şi 11 ani, care au fost urmăriţi până la vârsta de 12 ani. Pe toată durata monitorizării au trebuit să completeze nişte chestionare cu privire la cantitatea de peşte consumată, iar la final au dat un test de inteligenţă şi li s-au testat abilităţile verbale şi non-verbale.

Copii care au declarat că au mâncat peşte cel puţin o dată pe săptămână au avut un scor de aproape cinci ori mai mare decât cei care au zis că nu au consumat peşte niciodată sau foarte rar. Părinţii au fost întrebaţi despre modul în care dorm cei mici şi au concluzionat că introducerea peştelui în meniul săptămânal duce la creşterea calităţii somnului.